luni, 10 iunie 2013

Tate Langdon...

...sau, mă rog, jumătate din el. 

Este primul desen pe care-l fac în genul acesta, aşa că nu daţi cu pietre, vă rog! :D

duminică, 9 iunie 2013

Recenzie "American Horror Story"







Măi, oameni buni, nu am văzut eu prea multe filme/seriale ce fac parte din categoria horror, dar American Horror Story mi s-a părut bestial. Dacă nu mai aveam de învăţat atât de mult şi-n ultimile săptămâni de şcoală, îl aveam terminat demult. Nu-i nimiiiic, a meritat aşteptarea. :D Serialul are două sezoane până în prezent, însă în octombrie urmează să apară şi al treilea. *Uraaa*
Fiecare sezon are acţiunea sa proprie. Spre exemplu, în primul, o familie nefericită se mută într-o casă nouă, ştiţi şi voi placa, pentru a-şi începe viaţa de la capăt. Acolo dau de spiritele celor care şi-au găsit sfârşitul, în decursul anilor, chiar în imensitatea aia de casă. Brr, nu mi-ar plăcea deloc, deloc să stau acolo. >.< Şi astfel, problemele încep.



În cel de-al doilea sezon, acţiunea se petrece în azilul Briarcliff, în jurul anilor '60. Dumnezeule, ce mutre au actorii ăia care fac pe nebunii... Unul din "firele narative" îl are ca punct de interes pe Bloody Face, un criminal care omoară femei şi le smulge pielea de pe chipuri.


Mda, ea este una dintre victimele sale...

 Şi ce răsturnări de situaţie. Ca şi-n primul sezon, de altfel. Fiecare episod are farmecul său, poţi afla câte ceva nou, sau te poate băga şi mai tare în mister. Cert este că personajele sunt interprette de actori foarte talentaţi şi fermecători în felul lor. Câteva nume, poate îi recunoaşteţi: Evan Peters, Jessica Lange, Lily Rabe, Connie Britton, Dylan McDermott etc. 

Ei bine, dacă sunteţi pasionaţi de genurile acestea de seriale, sunt sigură că îl veţi urmări cu la fel de mult interes ca şi mine şi veţi fi la fel entuziasmaţi la final ca şi mine. ^.^

vineri, 7 iunie 2013

Fata de hartie de Guillaume Musso

În ciuda faptului că am citit cartea acum vreun an, o sa încerc să-i fac o recenzie bună! :D


Tom Boyd este un scriitor celebru, aflat in pana de inspiratie. Billie este o tanara frumoasa si rebela, cu un simt al umorului neobisnuit. Dar mai e un amanunt: Billie este chiar eroina romanelor lui Tom. Intr-o noapte, cand el se afla pe buza prapastiei, ea prinde viata. Si ii aduce o veste tulburatoare: daca el nu mai scrie, ea va muri. Astfel incepe o calatorie halucinanta, in care Tom trebuie sa-si recapete inspiratia, ca sa poata salva viata femeii de care tocmai se indragosteste. Exploziva si plina de umor, cu accente de comedie romantica si thriller, Fata de hartie sfideaza orice scenariu previzibil.

Tom si Billie vin din lumi diferite, dar care se hranesc una din alta. Cine va invinge in acest joc dur al seductiei: realitatea sau fictiunea?







Tom Boyd se aseamănă, după părerea mea, cu fiecare autor de romane ce fac parte din serii fantasy, de care adolescenţii sunt îndrăgostiţi. Ei bine, Tom se află într-o fază proastă - femeia pe care o iubeşte l-a părăsit şi nu mai are inspiraţie, iar astfel, se opreşte la jumătatea romanului, lăsând fraza în aer. 
"Dar bărbatul îşi puse deja mantoul. Deschise uşa, fără să arunce vreo privire spre amanta lui.
- Te implor! strigă ea căzând    "
Astfel că, într-o noapte, Tom se trezeşte în casă cu o femeie dezbrăcată - cu Billie, personajul creat de el. La început, o crede o impostoare, dar pentru a se convinge de adevărul din spatele cuvintelor femeii, începe să-i pună întrebări numai de el ştiute - o caracterizare a personajelor numai de autor ştiută se afla în laptop-ul său. Iar Billie răspunde corect la fiecare întrebare. Momentul în care Tom scapă de orice tentă de îndoială este acela în care Billie îşi crestează pe piele "144" - pagina din cartea sa în care personajul îşi tatuează numărul, semnificând esenţa sentimentului de dragoste. 
Între timp, cei doi sunt nevoiţi să fugă, fiind urmăriţi de prietenul şi impresarul său, Milo şi poliţista Carole. Cei trei fuseseră prieteni încă de când erau mici, iar legătura era încă puternică.
Billie şi Tom trec prin multe împreună - scapă de poliţie, se tachinează, se jignesc, dar cel mai important, se îndrăgostesc unul de celălalt. Între timp, într-un loc (nu mai ştiu unde exact -.-" ) se întâlnesc cu fosta lui Tom - Aurore- , pentru care acesta încă mai are sentimente. 
Pentru a i-o aduce înapoi pe Aurore, Billie se încumetă şi-l sărută, astfel încât femeia să fie martoră. Însă, Tom nu o mai vrea pe Aurore. O doreşte pe Billie, care prin felul său de a fi l-a cucerit. 
Apoi, drama se întâmplă. Billie se simte din ce în ce mai rău, din cauză că exemplarele cărţii neterminate, scoase la vânzare, încep să fie arse (parcă?!). Aşa că, un ultim exemplar mai lipseşte... el este plimbat din mână în mână fiind expus pericolelor de a fi distrus. Iar dacă acest lucru se va întâmpla, Billie avea să dispară pentru totdeauna. Dar Tom, Milo şi Carole nu pot lăsa să se întâmple asta.
Cartea este chiar mai mult decât mi-am putut imagina, iar pe măsură ce ajungi spre final, toate speranţele ţi se năruie, pentru ca deznodământul să fie covârşitor. Două lumi se împletesc, creându-se o poveste de dragoste autentică şi neobişnuită.
Cu sinceritate afirm că nu obişnuiesc să citesc orice. În genere sunt o fire mai selectivă şi tocmai acest lucru mă motivează să fac această recenzie. Între mine şi copertă a fost dragoste la prima vedere. Într-o perioadă, în staţia de metrou a fost pusă pe panou reclamă la cartea lui Guillaume Musso şi de cum am văzut-o mi-am dorit-o. Apoi, dorinţa mi s-a mai domolit când i-am văzut preţul exorbitant - cartea era de abia apărută şi bineînţeles trebuia teancul de bani - nu sunt zgârcită, sunt practică. Apoi, a fost un târg de carte la Romexpo şi am văzut cartea din pură întâmplare. Mai rămăsese un singur exemplar am ştiut că îmi era destinată. Am cumpărat-o şi nu am regretat absolut deloc. Am terminat-o într-o zi - a mai trebui să  şi mănânc şi alea, alea.
Aşa că, dacă faceţi rost de ea, săriţi! Ştiu că majoritatea sunteţi pe romance şi cu siguranţă o să vă placă. 
În caz că aveţi ochi pentru citit pe net, aici puteţi să o găsiţi. N-am încercat să o şi descarc în format PDF.

Numere de Rachel Ward


 

Atunci când vezi numerele tuturor, viaţa nu este uşoară. Jem nu a ştiut întotdeauna ce înseamnă acele numere, însă acum patru ani, moartea mamei sale în urma unei supradoze de heroină a făcut ca totul să fie mai clar. Numărul pe care Jem îl vede atunci când priveşte pe cineva în ochi nu este nimic altceva decât data morţii acelei persoane. Nu e de mirare că Jem a dus o viaţă de izolare până să îl cunoască pe Spider, un băiat cu totul haotic, dar care e dispus să lupte pentru ea. În timpul unei excursii la Londra, Jem vede moartea în ochii unor turişti, chiar în acea zi. Groaza care o cuprinde odată cu această realizare o face să fugă cât mai departe de acel loc, însă decizia pripită îi propulsează atât pe ea, cât şi pe Spider în capul listei de suspecţi ai atacului terorist ce a urmat imediat. Un thriller de debut captivant, îndrăzneţ, cu un final complet imprevizibil.
 
Rachel Ward debutează în forţă cu un roman menit să te pună pe gânduri încă de la prima pagină citită. Autoarea creionează o lume în care, mai mult ca sigur, niciunul dintre noi nu s-ar dori să se afle, o lume care abundă în sărăcie, întâmplări nefericite, afaceri ilegale şi finaluri triste.
Jem are cincisprezece ani şi, de la moartea mamei sale încearcă să ducă o viaţă mai bună. Dar se pare că toate lucrurile sunt împotriva ei – inclusiv ea însăşi. Jem este specială, în ciuda faptului că ea refuză să creadă acest lucru. Dar special nu înseamnă întotdeauna ceva bun, nu? Când priveşti pe cineva în ochi, încerci să descoperi ce fel de om este, însă Jem reuşeşte să le vadă data în care îşi vor găsi sfârşitul în această lume. Alături de Spider, un adolescent de culoare, hiperactiv, înalt de 1,90 m, trăieşte aventura vieţii sale – ia parte la un atac terorist, amândoi se află în capul listei de suspecţi, fuge de poliţie şi în acelaşi timp şi de bărbatul cu faţa tatuată, omul de încredere al celui de la care Spider a furat o sumă consistentă de bani. Sfârşitul, deşi poate părea previzibil, reprezintă, de fapt, începutul unei noi aventuri, ce este relatată în cel de-al doilea roman al trilogiei.
Fiind vorba de naraţiune subiectivă, ne este permis să înţelegem mai bine viaţa lui Jem şi, totodată, să luăm direct parte la destinul cu care se chinuie fata.
Te obişnuieşti cu cineva, ba începe să-ţi placă, apoi pleacă. În cele din urmă toţi pleacă.”
Fiind povestită din perspectiva unei puştoaice de cincisprezece ani, limbajul nu este unui greu de descifrat, nelipsind totodată şi replicile pline de umor, specifice cărţilor în acest gen.
În ciuda faptului că se încadrează în categoria Young Adult, „Numere” reuşeşte să distrugă barierele impuse şi să treacă uşor şi în genurile thriller şi romance.  Încercările lui Jem de a schimba destinul pecetluit al prietenului său, răsturnările de situaţie prin care trec cele două personaje, precum şi impresia permanentă că nimic nu are să se îmbunătăţească fac ca acest roman să se încadreze în categoria acelora ce sunt capabile să binedispună orice cititor dornic să părăsească, pentru câteva sute de pagini, monotonia de zi cu zi.

Detectivul Alex Cross de James Patterson




Alex Cross era o stea în ascensiune în poliţia din Washington, D.C. când un necunoscut i-a împuşcat soţia, pe Maria, chiar în faţa lui. A renunţat la răzbunare când şi-a dat seama că trebuie să se ocupe de copiii lui, care rămăseseră fără mamă. Peste ani, Alex face o schimbare în viaţa lui. După ce pleacă din FBI, lucrează din nou ca psiholog. Viaţa lui alături de cei dragi pare să fie din nou în ordine. Are chiar şansa de a-şi face o prietenă. Dar apoi, fostul partener al lui Alex, John Sampson, îi cere o favoare. Este pe urmele unui violator în serie, unul al cărui mod brutal de operare include ameninţarea victimelor cu fotografii terifiante. Cross şi Sampson au nevoie de declaraţiile acestor femei pentru a-l putea prinde pe violator, dar victimele refuză să le dezvăluie ceva despre agresor. Când unul dintre cazuri sugerează o legătură cu moartea Mariei, Alex ar putea avea ocazia de a-l prinde pe uciga­şul soţiei sale. Va avea oare şansa de a face în sfârşit dreptate? Sau este vorba doar despre obsesia lui?  Romanul a fost ecranizat în 2012.

Scris cu aceeaşi măiestrie ca şi restul romanelor din serie, „Detectivul Alex Cross” reuşeşte să doboare standardul de suspans cu care am fost obişnuiţi până acum.
Fiind al doisprezecelea roman din seria „Alex Cross”, ne sunt prezentate evenimente ce fac parte din trecutul fostului agent FBI, a cărui viaţă încă este marcată de dezastrul dispariţiei timpurii a soţiei sale. Cariera lui Cross era în plină ascensiune, fusese supranumit „Ucigaşul de Dragoni”, iar familia era pe cale să i se îmbogăţească, în curând, cu încă un membru. Dar într-o seară, în timp ce îşi îndeplinea atribuţiile de soţ iubitor, luându-o pe Maria de la serviciu, un necunoscut a împuşcat-o. De când și-a dat ultima suflare în braţele sale, Cross a devenit o umbră, singurul motiv pentru care merita să trăiască fiind cei trei copii. În paralel ne este relatată şi viaţa lui Michael Sullivan, poreclit şi „Măcelarul”, om al Mafiei şi care se face vinovat de o serie de violuri şi crime înfăptuite cu sânge rece.
La zece ani după moartea soţiei sale, Alex Cross vestea că un proaspăt „client” de-al FBI-ului are informaţii în legătură cu identitatea criminalului. Însă lui Cross, în momentul în care întră în incinta închisorii, îi ajunge la urechi vestea că posibilul informator şi-a găsit sfârşitul mai repede decât şi-ar fi propus.
Din acel moment, începe o cursă contra cronometru, de care îi este frică lui Cross, dar în pofida acestui lucru, este implicat. Să fie Măcelarul ucigaşul Mariei, sau cineva, după zece ani, încă îi urmăreşte mişcările din umbră?
Naraţiunea evoluează pe două planuri: subiectivă, venită din partea lui Cross şi obiectivă, ce urmăreşte pas cu pas activitatea Măcelarului. În ciuda stilului uşor grăbit al lui James Patterson, acesta reuşeşte în cele din urmă să creeze un personaj cu trăsături fine de caracter, ce nu se poate compara cu relicvele ce s-au numit odată „detectivi” şi din care nu a mai rămas decât numele. Alex Cross este pe de-o parte tipul profesionist, capabil să soluţioneze cu succes fiecare problemă ce i se iveşte în cale, iar de cealaltă parte, un familist convins, reuşind să se rupă de problemele din afară şi să fie un tată adevărat.
Finalul romanului nu a fost o surpriză pentru mine, cititoare fidelă a lui Patterson, însă pe voi, mai mult ca sigur, vă va convinge să deveniţi fan al stilului autorului:
„Apoi telefonul sună ca o alarmă şi sar repede şi mă grăbesc în hol. Îl iau de pe suportul şubred.
-         Reşedinţa familiei Cross, răspund eu, în spiritul zilei.
-         A avut loc o crimă, aud şi simt un gol în stomac.
Aştept un moment înainte să zic ceva.
-         De ce mă sunaţi pe mine? Întreb eu.
-         Pentru că eşti doctorul Cross, iar eu sunt criminalul.”

Minciuna de Andrew Wilson

Când acceptă în Veneţia slujba de asistent al scriitorului izolat Gordon Crace, Adam Woods nu bănuieşte că va sfârşi prin a scrie biografia lui Crace. Şi nici nu se aşteaptă la asemănarea stranie dintre el şi fostul chiriaş al lui Crace, care murise în condiţii misterioase cu zeci de ani în urmă. Însă când dorinţa sa de a scrie o carte despre viaţa lui Crace se transformă într-o obsesie care îl va duce de la canalele murdare ale Veneţiei până în sălile unei mari şcoli publice engleze, începem să avem senzaţia tulburătoare că Adam nu e deloc ceea ce credem noi...
 
Romanul spune povestea zbuciumului permanent cu care se confruntă mintea şi sufletul unui scriitor încă de când îşi descoperă harul şi până închide ochii pentru vecie.
Adam Woods este, din punctul meu de vedere, un personaj haotic, a cărui personalitate este tot mai greu de descifrat pe măsură ce înaintăm cu lectura. În ciuda împotrivirii părinţilor, pleacă la Veneţia să dea lecţii de engleză băiatului unei familii italiene şi, în paralel, să lucreze la viitorul său roman. Dar lucrurile iau o întorsătură neaşteptată şi, curând, Adam devine asistentul bătrânului scriitor Gordon Crace. Şi de aici începe adevărata poveste, pentru că Adam se trezeşte în mijlocul unei enigme ce-l bântuie pe Crace de mai bine de treizeci de ani, iar, inevitabil, curiozitatea înnăscută a băiatului îl împinge spre inițierea unei anchete proprii.
Cartea este structurată în trei capitole, în care naraţiunea subiectivă decurge lin, încă de la primele pagini. Situaţia se schimbă abia în ultimile cinci file, când atât cititorul, cât şi Adam, trăiesc singura fărâmă de dinamism care le este oferită pe întreg parcursul romanului.
„Să citeşti Minciuna e ca şi când te-ai plimba pe podeaua mişcătoare a unei case bântuite dintr-un parc de distracţii.” (Val McDermid)
Poate fi adevărat, însă numai dacă te referi la firul narativ, nu şi la stilul specific britanicilor. În genere, de câte ori am citit un roman scris de un englez, m-am pregătit să caracterizez opera cu un singur cuvânt – sec. Şi regula se aplică şi aici, numai că lui Wilson i-a reuşit „povestea” întortocheată, încadrând astfel romanul în categoria thriller psihologic.
O singură frază mi s-a părut cu adevărat memorabilă, şi anume:
Moartea are zece mii de uşi prin care să iasă oamenii.

"Copilul zânelor" de Philippa Gregory




Copilul zinelor, primul volum din seria „Ordinul Dragonului”, descrie misterioasele aventuri ale lui Luca Vero, un tinar cu insusiri nebanuite, si ale Isoldei, o frumoasa fata de saptesprezece ani inchisa intr-o manastire de un frate avar.
 
Ne aflam in Italia anului 1453 si toate semnele arata ca se apropie sfirsitul lumii. Invinuit de erezie si expulzat din manastirea sa, tinarul Luca Vero, in virsta de saptesprezece ani, este adus in rindurile sale de un ordin religios secret – Ordinul Dragonului – si trimis sa cerceteze raul ce s-a raspindit pe tot cuprinsul Europei. Isolda este o fata de saptesprezece ani, inchisa intr-o manastire de propriul ei frate, ca sa nu poata mosteni averea tatalui. Cind maicile de aici incep sa umble in somn si sa aiba viziuni ciudate, Isolda este acuzata de vrajitorie, iar Luca, trimis sa o cerceteze, o va ajuta in schimb sa scape. Nevoiti sa se confrunte cu cele mai mari temeri ale lumii medievale  –  magia neagra, vircolacii si nebunia  – , Luca si Isolda pornesc in cautarea adevarului, a propriului lor destin si a dragostei, aventurindu-se intr-o calatorie in lumea necunoscuta, spre adevarata figura istorica ce apara granitele crestinatatii si cuprinde secretele Ordinului Dragonului.


„Misiunea încredinţată lui Luca – aceea de a găsi semne care prevesteau sfârşitul lumii – este o versiune fictivă a neliniştii resimţite de majoritatea creştinilor după căderea Constantinopolului.” Philippa Gregory

Philippa Gregory (n. 1954) este o scriitoare britanică, publicând până în prezent peste douăzeci de romane, majoritatea cu temă istorică. De origine kenyană, îşi face studiile în Anglia, părăsindu-şi ţara natală la vârsta de numai doi ani. Absolvă secţia de istorie a Universităţii din Sussex şi-şi ia doctoratul în literatura secolului XVIII la Universitatea din Edinburgh.
Copilul zânelor este primul volum din seria „Ochiul Dragonului”, ce urmăreşte aventurile lui Luca Vero şi ale prietenilor săi. A apărut la editura Polirom (la fel ca toate romanele Philippei Gregory, de altfel) în anul 2013, în traducerea Luminiţei Gavrilă.
Acțiunea se petrece în Italia anilor 1453, perioadă în care Europa era dominată de directivele date de papalitate. Luca Vero, un băiat de şaptesprezece ani, este recrutat în rândul unui ordin religios, numit „Ordinul Dragonului”, datorită cunoştinţelor vaste pe care le dobândea. Misiunea sa este de a investiga evenimentele stranii petrecute în abaţia Lucretili. Titlul cărţii face referire la tânărul Luca, despre care se spune că ar fi fost adus de zâne, deoarece părinţii săi ar fi avut vârste prea înaintate, atunci când a apărut el pe lume. De partea cealaltă se află Lady Isolda de Lucretili, închisă într-o mănăstire de către fratele ei, care a urmărit, încă de la moartea tatălui lor, Lordul Lucretili, să îşi însuşească partea ei de avere. Cei doi tineri se întâlnesc la abaţie, tocmai atunci când Isolda este acuzată de vrăjitorie.
Acţiunea evoluează încet şi sunt introduse şi personaje secundare, care se dovedesc a fi „sarea şi piperul”, cum ar fi, spre exemplu, Freize, fost ajutor de bucătar şi plin de viaţă şi Ishraq, prietena Isoldei, care impresionează prin înfăţişarea sa: „o tânără maură, de culoarea caramelului, cu ochii migdalați”, care se dovedeşte a fi loială şi pricepută în a mânui arcul. Între cei doi, precum şi între Luca şi Isolda, se nasc primele semne de atracţie, care, bănuiesc, se vor dezvolta în următoarele romane din serie.
Este un roman uşor de citit, care pe alocuri riscă să devină plictisitor. Situaţia este remediată de Freize şi de atitudinea sa antrenantă. Per total, este o carte bunicică.

duminică, 2 iunie 2013

Bookfest - runda 2

Mi-am luat-oooooo! Divergent este "a meu, a meu, a meu" :)) My preciousssss! Gollum, Gollum! :)) Aaaa, nu este azi partea a treia din "Stapânul Inelelor"? Trebuie să verific.
Aşaaaa, şi mi-am mai luat şi ale trei cărţi, şi am mai pus ochii pe câteva, dar no tengo dinerooo momentan, aşa că... :>


Titlurile sunt acestea: "Pe urmele întunericului" de Faye Kellerman ("le" soaţa ăluia care a scris două dintre cărţile din prima postare); "Femeia în alb" De Wilkie Collins şi "Somnul de veci/Doamna din lac" de Raymond Chandler.
Hihihi, de abia aştept să mă apuc de ele. Mă gândeam că am un sfert din cărţi în bibliotecă necitite şi eu tot îmi cumpăr sau împrumut altele de la bibliotecă... Neaaah, o să le citesc eu cândva şi pe acelea. Nu aşa vi se întâmplă şi vouă? ^.^

sâmbătă, 1 iunie 2013

Bookfest, bookfest, booooooooookfest! ^.^

Cum se putea să nu mă pierd eu pe la un târg de cărţi?! Am fost ieri, înaintea orelor de curs şi am răsuflat uşurată văzând că nu este multă lume. Bine, logic, era vineri, omorul începe abia în weekend. Atmosfera a fost okay. Am primit la intrare un cupon de reducere care se aplica la editura All la oricare două cărţi cumpărate, însă nu l-am folosit. Punctele de atracţie maximă au fost, pentru mine, editura Leda şi Paralela 45 (mai ştia cineva că ultima editură nu are numai culegeri de matematică? o.O). Majoritatea editurilor au ţinut la preţuri, însă aici am găsit reduceri substanţiale.


Asta mi-am cumpărat ieri, însă plănuiesc să dau o tură şi astăzi. 


Plănuiesc să-mi cumpăr şi eu în sfârşit "Divergent" de Veronica Roth, iar reducerea mi se pare destul de convingătoare ca să mai bat drumul încă o dată ;;)

Pe la Rao nu am stat prea mult pentru că le cunosc prea bine cărţile şi până o să apară "Inferno" a lui Dan Brown o să aştept cuminţică :3
Băăăi, mie încă nu-mi vine să cred că Paralela 45 are cărţi mişto de genu' thriller...
Aaa, şi trebuie să menţionez un lucru care mă apasă pe creier...băi, Gogule, ăia de la editura Trei au câteva cărţi mişto (nu de alea deocheate vorbesc eu aici), dar mai au şi nişte preţuri de te ia cu mâncărimi...WTF?!